Сăutare:autoritățile sanitare americane
Aproape jumătate din cazurile de demență ar putea fi prevenite sau întârziate, potrivit unui studiu
Milioane de cazuri de demență ar putea fi evitate acționând asupra unor factori precum fumatul și poluarea: acesta este mesajul unui amplu studiu care subliniază rolul crucial al prevenției. Cu toate…
-
01 August 2024 19:00
Drogul „tranq'', desemnat o amenințare pentru națiune în SUA
SUA au anunțat că desemnează drept „amenințare emergentă'' xilazina, supranumită ''tranq'', în special pentru a putea debloca fonduri în lupta împotriva acestui drog care face deja ravagii în…
-
12 Aprilie 2023 16:33
SUA renunță la obligativitatea testului COVID-19 pentru turiștii care sosesc în țară cu avionul
Statele Unite vor renunța la obligativitatea testului COVID-19 pentru turiștii care sosesc în țară cu avionul, a anunțat vineri biroul de presă de la Casa Albă, informează AFP, potrivit Agerpres.
-
10 Iunie 2022 19:50
Hepatită de origine necunoscută la copii: Circa 230 de cazuri probabile la nivel mondial (OMS)
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) continuă să primească zeci de semnalări de cazuri de hepatită la copii a căror origine nu a fost încă determinată, cu un total de circa 230 de cazuri…
-
03 Mai 2022 19:18
Cercetătorii americani vorbesc de un adenovirus "tip 41" în cazurile de hepatită misterioasă la copii. Care sunt simptomele care apar
Autoritățile sanitare americane care analizează misterioasele cazuri de hepatită la copii foarte mici spun că o primă pistă în cercetare indică drept o cauză un adenovirus.
-
30 Aprilie 2022 14:17
Coronavirus: Testele antigen mai puțin sensibile la Omicron (FDA)
Testele antigen pentru depistarea COVID-19, care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puțin sensibile la varianta Omicron decât la variantele anterioare, au avertizat…
-
29 Decembrie 2021 08:45
AstraZeneca anunță că doza ''booster'' a vaccinului său oferă protecție împotriva variantei Omicron
Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat joi că cea de-a treia doză a vaccinului său anti-COVID-19 crește semnificativ nivelul de anticorpi împotriva Omicron, în contextul în care această nouă…
-
23 Decembrie 2021 15:50
SUA autorizează a treia doză de vaccin anti-Covid pentru toți adulții
Autoritățile sanitare americane au anunțat vineri că au dat undă verde unei a treia doze de vaccin anti-Covid pentru toți adulții complet vaccinați cu cel puțin șase luni în urmă, relatează…
-
19 Noiembrie 2021 18:14
SUA își redeschid frontierele terestre și aeriene pentru cetățenii străini vaccinați
SUA își redeschid mâine frontierele terestre și aeriene pentru cetățenii străini vaccinați împotriva coronavirusului. Astfel iau sfârșit cele 20 de luni de restricții pentru cei care sosesc…
-
07 Noiembrie 2021 19:24
Franța a comandat 50.000 de doze de tratament anti-Covid de la laboratorul american Merck
Franța a comandat 50.000 de doze de medicament anti-COVID-19 de la laboratorul american Merck, a anunțat marți ministrul Sănătății, Olivier Véran, în timp ce autoritățile sanitare europene examinează…
-
26 Octombrie 2021 19:49
Efectele secundare ale celei de a treia doze de vaccin anticovid, durerea la înțepătură și oboseală, asemănătoare celor de la rapel, arată un studiu american
Efectele secundare ale celei de a treia doze (”booster”) de vaccin împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech și Moderna sunt foarte ”asemănătoare” celor de la rapel, arată un studiu publicat de către…
-
29 Septembrie 2021 13:19
Varianta Delta nu produce cazuri grave de COVID-19 în rândul copiilor (studiu CDC)
Varianta Delta a noului coronavirus nu produce cazuri grave de COVID-19 în rândul copiilor și adolescenților prin comparație cu alte variante, conform datelor publicate vineri de autoritățile sanitare…
-
04 Septembrie 2021 14:14
Peste 4,5 milioane de decese înregistrate la nivel mondial (bilanț AFP)
Peste 4,5 milioane de decese asociate maladiei COVID-19 au fost înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei de coronavirus, potrivit unui bilanț realizat de jurnaliștii de la AFP pe baza…
-
30 August 2021 15:25
Un învățător nevaccinat de la o școală primară din California se află la originea a cel puțin 26 de cazuri de COVID-19, între care 18 elevi
Un învățător nevaccinat de la o școală primară din California (SUA) se află la originea a cel puțin 26 de cazuri de COVID-19, între care 18 elevi, notează autoritățile sanitare americane într-un…
-
28 August 2021 12:51
Eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna a scăzut la 66% în cazul variantei Delta (studiu)
Eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna împotriva infectării cu COVID-19 a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, potrivit datelor publicate marți…
-
25 August 2021 08:30
EMA a recomandat luni extinderea la 31 de zile a perioadei de stocare la temperatura frigiderului pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTec
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat luni extinderea la 31 de zile a perioadei de stocare la temperatura frigiderului pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, față de…
-
17 Mai 2021 19:03
Johnson&Johnson amână lansarea vaccinului anti-COVID în Europa
Lansarea vaccinului Johnson & Johnson în Europa va fi amânată, în timp ce autoritățile sanitare americane au recomandat marți, 13 aprilie, „o pauză” în utilizarea vaccinului împotriva Covid-19,…
-
13 Aprilie 2021 17:32
Coronavirus: Președintele SUA solicită încă 100 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson
SUA vor să achiziționeze 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Johnson&Johnson împotriva COVID-19, ceea ce ar dubla comanda americanilor la compania farmaceutică, a anunțat miercuri un înalt…
-
10 Martie 2021 18:56
Coronavirus: Mai puțin de 1.000 de decese în 24 de ore în SUA, pentru prima dată din noiembrie 2020
Pentru prima dată după o pauză de aproape trei luni și jumătate, Statele Unite au recenzat luni mai puțin de 1.000 de decese asociate maladiei COVID-19 în ultimele 24 de ore, au anunțat reprezentanții…
-
09 Martie 2021 09:10
SUA | O comisie de experți recomandă autorizarea vaccinului Johnson & Johnson
Un comitet de experți a recomandat în unanimitate vineri autorizarea de urgență în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19…
-
27 Februarie 2021 10:35